Noi probleme pentru Olguța Vasilescu. Este acuzată că ar fi încercat să-i închidă gura unui martor din dosarul „Fațada”

Noi probleme pentru Olguța Vasilescu. Este acuzată că ar fi încercat să-i închidă gura unui martor din dosarul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Petru Becheru, denunțătorul din dosarul „Fațada” – în care Olguța Vasilescu este acuzată de mită și spălare de bani – susține că un apropiat al primarului Craiovei a încercat să-l mituiască pentru a-și retrage declarația din dosar. Procurorii DNA au cerut punerea Olguței Vasilescu sub control judiciar, însă magistrații de la Tribunalul București au respins cererea.

Petru Becheru a depus o nouă plângere la DNA împotriva Olguței Vasilescu, deoarece – spune acesta – persoane apropiate edilului Craiovei au încercată să-l forțeze să renunțe la denunț. Becheru spune că i s-au oferit chiar și bani:

„Am venit (…) la DNA, deoarece un subordonat al doamnei Lia Olguța Vasilescu a încercat să mă mituiască pentru a-mi retrage declarația din dosar, pentru a retrage probele, scopul fiind ca doamna primar să scape de acuzațiile care i se aduc. În opinia mea, este inadmisibil ca un primar de municipiu să folosească instituțiile din subordine pentru a face presiuni asupra denunțătorilor și promisiuni de a fi recompensați, în condițiile în care dânsa pe Facebook îi atacă. Din acest motiv, eu, președintele Asociației (de proprietari – n.r.) Romarta, solicit demisia doamnei Lia Olguța Vasilescu din funcția de primar pentru a nu mai influența ancheta”, a declarat Petru Becheru, potrivit GdS.ro.

Petru Becheru este denunțătorul din dosarul „Fațada”, în care Olguța Vasilescu, Radu Preda – fost director RAADPFL și RAT – și Elena Daniela Popescu – președinte al Asociației Pro Craiova au fost trimiși în judecată de DNA pentru mită și spălare de bani. Olguța Vasilescu este acuzată ca a forțat mai mulți oameni de afaceri să doneze bani pentru refacerea unor imobile din Centrul Vechi al Craiovei. Petru Becheru, președintele Asociației Romarta, susține că s-au comis ilegalități inclusiv la schimbarea culorii fațadelor, lucrări ce s-au făcut fără autorizații. DNA a estimat în acest dosar un prejundiciu de 900.000 de lei.

În replică, Olguța Vasilescu a declarat că-și va publica dosarul pe Facebook. Procurorii DNA au cerut punerea ei sub control judiciar, pe motiv că încearcă influențarea martorilor. Judecătorii de la Tribunalul București au respins cererea, însă decizia poate fi atacată la Curtea de Apel.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce a urmat i-a uimit pe internauți „E jenant ce faci”
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce a urmat i-a uimit pe…
Fiica lui Gică Popescu a spus totul despre implicarea ei în evenimentul dedicat Generației de Aur. ”În sfârșit!”
Fiica lui Gică Popescu a spus totul despre implicarea ei în evenimentul dedicat Generației de Aur. ”În sfârșit!”
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să vezi ce bătaie de joc ți-ai făcut singură. Nu rămâne așa”
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să vezi ce bătaie de joc…
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Ce să pui în cafeaua de dimineaţă ca să slăbești văzând cu ochii
Ce să pui în cafeaua de dimineaţă ca să slăbești văzând cu ochii
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
BANCUL ZILEI. Într-o zi  vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare de bani: - Cât?
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare de bani: - Cât?
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate comenzile
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate comenzile
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Surpriză totală pentru Irinel Columbeanu, în ziua în care a împlinit 67 de ani. Fostul fotomodel l-a făcut să uite de probleme
Surpriză totală pentru Irinel Columbeanu, în ziua în care a împlinit 67 de ani. Fostul fotomodel l-a făcut să uite…
Cum a fost prinsă Bianca Iordache de iubit în timp ce îl ”traducea” cu vestitul crai, Cătălin Cazacu! ”Pentru ăsta îmi ceri tu bani?!” + Diva s-a lipit de perete
Cum a fost prinsă Bianca Iordache de iubit în timp ce îl ”traducea” cu vestitul crai, Cătălin Cazacu! ”Pentru ăsta…
Reguli noi la vămile din România. Autoritatea Vamală Română a făcut anunțul
Reguli noi la vămile din România. Autoritatea Vamală Română a făcut anunțul
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
O modificare facială ar putea fi un semn de cancer pulmonar, spun pneumologii
O modificare facială ar putea fi un semn de cancer pulmonar, spun pneumologii
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
×